vineri, 30 octombrie 2009

This is it!


Am fost aseara la film, si este cu adevarat un film despre ceea ce ar fi fost spectacolul This is it! la Londra, un spectacol modern si surprinzator si despre ceea ce a fost Michael Jackson cu adevarat, “the greatest performer of all times”. Nu cred ca expresia asta ii diminueaza pe alti artisti, numai ca subliniaza fascinatia pe care performanta lui Michael o are asupra privitorilor si o va avea mereu.

Filmul este compus din filmari de la repetitiile care se faceau la LA, si are un decupaj foarte fluent, este aproape ca un concert, interventiile si comentariile sunt minime, iar intreruperile sunt doar cele normale din timpul repetitiilor, MJ spune de cateva ori “that’s why we are rehearsing”… Oricum iese in evidenta faptul ca regizorul Kenny Ortega a facut filmul ca un omagiu pentru Michael, desi inca spun unii pe Internet ca Michael nu ar fi vrut ca un asemenea film cu el sa fie vreodata vazut de fani, pentru ca nu este 100%...

Poate ca nu e performanta lui de 100%, dar in acest caz un artist care nu a mai cantat de 10 ani, care nu canta la 100% din posibilitatile vocale si a carui voce suna ca pe discurile de acum 25 de ani, asta este cu adevarat exceptional si poate ca unii pasi de dans nu sunt atat “lansati”, dar Michael danseaza minunat si canta extraordinar… Michael este foarte slab, asta este evident, si pare fragil dar nu este deloc “pe moarte” sau “distrus” si sper ca cei care au zis asta sa-si spuna macar in sinea lor ca au fost nedrepti…

Pe scena sunt o mare parte din decorurile si seturile pregatite pentru Londra, si sunt prezentate aproape toate efectele speciale, dar dansatorii si Michael nu sunt in costume, cu exceptia unui moment din Thriller cand dansatorii sunt costumati in zombies si stafii, si la Smooth Criminal, Michael poarta sacou si palarie albe. Aproape tot timpul poarta ochelarii de soare. Dar mie mi-au placut mult hainele lui Michael cu care repeta, faptul ca avea tot timpul haina, camasa si tricou, arata foarte modern cu hainele suprapuse si largi, si foarte ...Michael Jackson. Poarta in unele secvente un tricou negru pe care scrie “I love music”, apare si cu niste sacouri gri sau bleu cu decoratiuni stralucitoare, dar si cu un sinistru costum negru cu revere ascutite, un singur rever cu strassuri… dar il reprezinta. Oricum in toate secventele de la repetitii arata mult mai bine, mai viu si mai impozant decat in aparitiile publice din anii 2000 si chiar fata de secventa cand anunta concertele de la Londra. Michael traia pe scena. Te intrebi in continuare de ce un artist care traia pe scena si-a “suspendat” viata timp de 10 ani…

Fata de Michael care se spune ca se rezerva pentru concerte, trupa face tot efortul sa se ridice la cel mai inalt nivel, sunt tineri si sunt extaziati de faptul ca au fost selectionati sa lucreze cu idolul lor. Ii spun “yes, sir”. Dansatorii dar si chitarista Orianthi creaza niste momente extraordinare. As fi vrut sa fiu acolo.

Filmul ne-a umplut de tristete si de nostalgie. Imi pare rau ca la Constanta nu s-a aplaudat, merita aplauze la scena deschisa. In sala erau pe jumatate spectatori tineri, dar si multe persoane de 40+ si multi copii de 10-15 ani, desi am fost de la ora 22:00. MJ are o noua generatie de fani.

Nu este drept ca Michael nu a avut parte de un come-back triumfal, dar cine a spus ca viata e dreapta? Nu e drept ca l-am uitat si atatia ani nu m-am mai gandit la el. Dar de-acum incolo nimeni nu-l va mai uita vreodata si toti cei tineri cand vor incepe sa cante si sa danseze vor descoperi cantecele lui si vor fi tot asa de fericiti si entuziasmati cum a fost si el odata.

3 comentarii:

IrinaBohemianDance spunea...

Happy Halloween,Alex!

Mi-a placut mult articolul tau despre Michael Jackson.Mi-ar placea sa stiu la ce cinematograf ai putut viziona filmul...Mi-ar placea tare mult sa-l vizionez si eu.

O seara frumoasa,

Irina

QUILT UNIVERS spunea...

Excelent articolul! Pui atata suflet cand povestesti, incat cei care citesc aproape traiesc pe viu evenimentul.

Ela spunea...

Daniela are dreptate! Nu am vazut filmul dar am auzit numai cuvinte de lauda despre acest film,despre profesionalismul lui Michael Jackson,cum repetau toti live , despre cat de bine dansa si minciuna presei ca era intr-o stare proasta!
Ma bucur ca ne-ai povestit si noua!

Trimiteți un comentariu