Alice in Tara de dedesubt

Am fost aseara la filmul Alice in Wonderland de Tim Burton. Mult asteptat in 3-D, mai ales de cei care au vizionat Avatar si carora li s-a deschis gustul pentru proiectiile tridimensionale.
Dar la Constanta filmele nu ruleaza 3-D. Pentru mine aceasta nu e o problema, eu nu asteptam Alice pentru efectele vizuale ci pentru a ma reintalni cu lumea absurda si ironica a cartii lui Lewis Caroll.
Stiam din trailer ca Alice nu mai este o fetita, ci o tanara de 19 ani care se reintoarce in taramul minunat. Eram pregatita sa accept asta, chiar si copiii nemuritori din paginile cartilor isi schimba totusi trasaturile si uneori si spiritul de-a lungul zecilor de ani si milioanelor de cititori.
Dar se pare ca toti eroii din Alice imbatranisera in mod nepermis. Nu am mai regasit la nici unul acea autenticitate absurda care facea deliciul paginilor din Alice. Si pe parcurs si-au pierdut si simtul umorului. Fireste ca falsitatea si lipsa lor de naturalete este in legatura cu caracterul lor imaginar. Dar ca si plasmuiri ale imaginatiei Alisei puteau fi mai hazlii. Doar regina rosie, cu capul ei in forma de inima, are putin haz, asta si datorita curtii ei cu valeti broaste si soldati piese de sah. Este interpretata de Helena Bonham Carter, care este o actrita remarcabila si rar a ratat un rol. Palarierul Johnny Depp joaca bine, este putin amorezat de noua Alice, (sugestie in favoarea criticilor lui Lewis Caroll) si face o serie nostima de palariute pentru regina rosie. Dar atat. Scena ceaiului este mai stranie decat o stiam, si invitatii nu isi schimba locurile. Alice ajunge in ceainic in locul bursucelului.

Si apropos de asta, faptul ca Alice creste sau scade, nu mai reprezinta mirarea unui copil care descopera relativitatea lumii inconjuratoare, ci doar o ocazie pentru Alice sa schimbe cateva toalete.

In final, Alice ia sabia Vorpal si il decapiteaza pe Jabberwocky, intr-un stil plasat intre Cronicile din Narnia si Stapanul Inelelor. Apoi se reintoarce in tara de deasupra si pleaca in lume plasata estetic in stil Titanic la prora unei corabii .

Pana la urma n-am ales din aceasta versiune decat imaginile vizuale, bine elaborate pe calculator, singurul joc de cuvinte "wonderland -underland" care transforma tara minunilor in lumea de dedesubt - un taram ars si pustiit, si mi-au placut cateva vietuitoare simpatice (cainele Bayard). Dar mi-au lipsit rimele amuzante, intrebarile fara raspuns, caracterul decis al Alisei din carte, nepasarea si naturaletea personajelor care le facea atat de amuzante si intrigante. Lui Tedi insa i-a placut. Poate pentru ca nu are atatea idei literare preconcepute ca mine. E posibil ca filmul sa se adreseze de fapt unor tineri (ignoranti :-) ca el.
Daca vreti sa mai aflati ceva despre film am gasit un articol . Imaginea este o ilustratie de Mabel Lucie Atwell din editia copilariei mele. Parerea mea este ca nu merita sa alergati la film. Asteptati-l la televizor. Efectele 3-D nu compenseaza faptul ca Tim Burton s-a ratacit in tara de dedesubt si nu a gasit drumul catre spiritul lui Alice si al celor ce-o iubesc.

This is it!

Am fost aseara la film, si este cu adevarat un film despre ceea ce ar fi fost spectacolul This is it! la Londra, un spectacol modern si surprinzator si despre ceea ce a fost Michael Jackson cu adevarat, “the greatest performer of all times”. Nu cred ca expresia asta ii diminueaza pe alti artisti, numai ca subliniaza fascinatia pe care performanta lui Michael o are asupra privitorilor si o va avea mereu.

Filmul este compus din filmari de la repetitiile care se faceau la LA, si are un decupaj foarte fluent, este aproape ca un concert, interventiile si comentariile sunt minime, iar intreruperile sunt doar cele normale din timpul repetitiilor, MJ spune de cateva ori “that’s why we are rehearsing”… Oricum iese in evidenta faptul ca regizorul Kenny Ortega a facut filmul ca un omagiu pentru Michael, desi inca spun unii pe Internet ca Michael nu ar fi vrut ca un asemenea film cu el sa fie vreodata vazut de fani, pentru ca nu este 100%...

Poate ca nu e performanta lui de 100%, dar in acest caz un artist care nu a mai cantat de 10 ani, care nu canta la 100% din posibilitatile vocale si a carui voce suna ca pe discurile de acum 25 de ani, asta este cu adevarat exceptional si poate ca unii pasi de dans nu sunt atat “lansati”, dar Michael danseaza minunat si canta extraordinar… Michael este foarte slab, asta este evident, si pare fragil dar nu este deloc “pe moarte” sau “distrus” si sper ca cei care au zis asta sa-si spuna macar in sinea lor ca au fost nedrepti…

Pe scena sunt o mare parte din decorurile si seturile pregatite pentru Londra, si sunt prezentate aproape toate efectele speciale, dar dansatorii si Michael nu sunt in costume, cu exceptia unui moment din Thriller cand dansatorii sunt costumati in zombies si stafii, si la Smooth Criminal, Michael poarta sacou si palarie albe. Aproape tot timpul poarta ochelarii de soare. Dar mie mi-au placut mult hainele lui Michael cu care repeta, faptul ca avea tot timpul haina, camasa si tricou, arata foarte modern cu hainele suprapuse si largi, si foarte ...Michael Jackson. Poarta in unele secvente un tricou negru pe care scrie “I love music”, apare si cu niste sacouri gri sau bleu cu decoratiuni stralucitoare, dar si cu un sinistru costum negru cu revere ascutite, un singur rever cu strassuri… dar il reprezinta. Oricum in toate secventele de la repetitii arata mult mai bine, mai viu si mai impozant decat in aparitiile publice din anii 2000 si chiar fata de secventa cand anunta concertele de la Londra. Michael traia pe scena. Te intrebi in continuare de ce un artist care traia pe scena si-a “suspendat” viata timp de 10 ani…

Fata de Michael care se spune ca se rezerva pentru concerte, trupa face tot efortul sa se ridice la cel mai inalt nivel, sunt tineri si sunt extaziati de faptul ca au fost selectionati sa lucreze cu idolul lor. Ii spun “yes, sir”. Dansatorii dar si chitarista Orianthi creaza niste momente extraordinare. As fi vrut sa fiu acolo.

Filmul ne-a umplut de tristete si de nostalgie. Imi pare rau ca la Constanta nu s-a aplaudat, merita aplauze la scena deschisa. In sala erau pe jumatate spectatori tineri, dar si multe persoane de 40+ si multi copii de 10-15 ani, desi am fost de la ora 22:00. MJ are o noua generatie de fani.

Nu este drept ca Michael nu a avut parte de un come-back triumfal, dar cine a spus ca viata e dreapta? Nu e drept ca l-am uitat si atatia ani nu m-am mai gandit la el. Dar de-acum incolo nimeni nu-l va mai uita vreodata si toti cei tineri cand vor incepe sa cante si sa danseze vor descoperi cantecele lui si vor fi tot asa de fericiti si entuziasmati cum a fost si el odata.