Trebuie sa imi aduc aminte si de acel decembrie cenusiu din 1989. Imi amintesc sentimentul de uriasa presiune, necesitatea absoluta de a se intampla ceva, orice. Cum am venit acasa ca sa aud despre fuga lui Ceausescu, cum ne-am intors la Bucuresti ca sa aparam facultatea. Deruta si entuziasmul. Siguranta ca ceva bun se intampla, stupoarea in fata lucrurilor rele care se desfasurau. Frica, moartea.
Le adresez un gand celor care s-au dus fara a sti in ce fel sacrificiul lor va avea o finalitate.
Ma gandesc la aceste lucruri si la atatia oameni pierduti, la 20 de ani care au trecut, si gandul imi fuge la pregatirile pentru acest Craciun.
Afara strada e alba, acoperita de zapada, si deasupra stralucesc luminitele de Craciun. Cenusiul de-atunci a ramas doar in sufletul meu.